Refund policy
Returul produselor se acceptă conform termenilor și condițiilor și a prezentei Politici de retur, fiind în conformitate cu prevederile O.U.G. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate la distanță. După ce citești cu atenție rândurile de mai jos, te rugăm să completezi formularul de retur pentru a crește viteza întregului proces.
Produsele care fac obiectul comenzilor plasate online pot fi returnate, fără invocarea vreunui motiv, într-un termen de 14 zile de la data primirii acestora. Înainte de expirarea perioadei de retragere, consumatorul are dreptul de a se retrage din prezentul contract, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute la art.13 și art.14 din O.U.G Nr. 34/2014, în termen de 14 zile calendaristice începând de la ziua în care intră în posesia fizică a produsului.
Returnarea produselor de către consumator în maxim 14 zile calendaristice de la data comunicării retragerii din contract prin completarea formularului de retur de mai jos, trebuie făcută cu aceleași mijloace cu care au fost și livrate (folosind aceeași firmă de curierat cu care au fost livrate produsele).
Vă recomandăm păstrarea ambalajului original pentru protejarea integrității produselor (cutie, bax, palet, etc.).
Produsul returnat trebuie să fie în aceeași stare în care a fost livrat. Consumatorul este responsabil doar în ceea ce privește diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor și funcționării acestora, conform art. 14, alin. 3 din OUG 34/2014.
LABULEALA.RO va rambursa în cel mai scurt timp contravaloarea produsului (maxim 14 zile calendaristice) de la data informării LABULEALA.RO de către Consumator asupra deciziei sale de retragere din contract și acceptarea returului, cu condiția să fi primit produsul returnat în termenul legal de 14 zile de la data retragerii din contract anunțată de consumator.
Dacă este returnată integral o comandă, LABULEALA.RO va returna contravaloarea produselor și costul transportului cu care comanda a fost livrată către Consumator. Dacă a fost un retur parțial (doar o parte din produsele dintr-o comandă), atunci LABULEALA.RO va returna doar valoarea produselor returnate.
Rambursarea banilor se va face prin mijloace electronice (refund pe contul de card sau ordin de plată pentru comenzile ce au fost achitate prin ramburs sau transfer bancar).
LABULEALA.RO va putea amâna rambursarea contravalorii produsului până la primirea produsului, verificarea sa și acceptarea returului. Suma ce va fi returnată va fi calculată în funcție de integritatea produsului și posibilitatea de a fi revândut ca și produs resigilat, dar nu mai mult de -20% din valoarea achitată de Consumator.
Formularul de retur e un model și nu e obligatoriu. Conform OUG 34/2014, clientul trebuie să furnizeze datele complete necesare returnării. Clientul înțelege că odată completat formularul de retur, acesta accelerează procesul de retur. Adresa de retur va fi comunicată în urma primirii cererii de retur. Ea poate să difere în funcție de furnizorul produsului. După primirea produsului returnat, un specialist va examina integritatea produsului și o va comunica prin email către LABULEALA.RO.
LABULEALA.RO are dreptul de a refuza returul în următoarele situații:
-
În cazul înlocuirii produsului achiziționat cu un alt produs având alte specificații sau de un tip diferit sau număr de serie diferit (SN sau serial number);
-
În cazul în care cererea de returnare depășește termenul de 14 zile lucrătoare de la data intrării în posesie a bunului;
-
În cazul în care se returnează un produs care nu este în aceeași stare în care a fost livrat, respectiv având toate etichetele intacte împreună cu toate documentele care au însoțit produsul livrat.
-
Etichetele de identificare ale produsului sau ale ambalajului ori, după caz, eticheta de retur sunt deteriorate sau lipsesc;
-
Produsele purtate, spălate sau care miros a parfum;
-
Produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator (de ex.: ciorapi, lenjerie intimă, suzete, periuțe de dinți, etc);
-
Bunuri care sunt, după livrare, inseparabil amestecate cu alte elemente;
-
Dacă în comanda livrată existau mai multe produse identice și toate au fost desigilate și folosite.
Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, contravaloarea produselor returnate nu va fi achitată, iar coletul va fi retrimis către consumator, acesta urmând să suporte și costurile de retrimitere a produsului/produselor.
Dacă produsul este returnat într-o stare în care nu mai poate fi vândut ca și nou (ambalaj deschis, accesorii lipsă, deteriorat), ne rezervăm dreptul de a solicita o taxă pentru readucerea produsului în stadiul inițial, după caz, sau pentru a acoperi diferența de preț rezultată din vânzarea produsului ca resigilat sau, la solicitarea Cumpărătorului, vom reexpedia Bunul, cheltuielile de livrare fiind suportate de către Cumpărător.